"Mille plateaux" şi "L'experience interieur" în lectura cvazişamanică

Nu vreau să fac o nouă exegeză, o nouă analiză filozofică a acestor două cărţi. Ele sunt luate la modul personal ca două mărturii ale unor căutări spirituale intime (mai mult sau mai puţin pentru fiecare dintre ele). De aceea, nu am pretenţia de a avea dreptate în ceea ce priveşte înţelesul lor, vreau doar să fiu sincer şi clar atunci când vorbesc despre ele.
Ele nu sunt nişte cărţi de căpătâi, decât în măsura în care ecoul lor, prin mine şi oricine altcineva, trezeşte solidaritatea faţă de strigătul lui Flavio în inima cât mai multor oameni, la un nivel cât mai intim şi personal. Prin apelul la aceste cărţi încerc să fac cât mai clară, accesibilă şi evidentă (la nivel spiritual, mai ales) solidaritatea faţă de culturile indigene (faţă de relaţia cu natura, faţă de natura însăşi). De aceea, simt nevoia de a da o primă caracterizare personală acestor cărţi. Voi începe cu "Mille plateaux".

Deleuze şi Guattari încearcă o analiză şi o critică a capitalismului şi a societăţii postindustriale. Ei se joacă cu elementele acestei culturii, iar prin reasamblarea lor la nivel teoretic încearcă să spargă, să scindeze sau să răstoarne caracteristicile sale esenţiale. Este un joc infinit în interiorul finit al masei elementelor culturale (şi socio-politico-economice) care construiesc societatea capiatlistă postindustrială. De aceea, orice element sau combinaţie care scindează din interior societatea capitalistă are tendinţa de a se opune în mod alternativ, complementar, ca pol opus al acestei paradigmei culturale. "Mille plateaux" este străbătută de o logică a complementarului, a elementelor duale. Există paradigma culturală capitalistă, iar tot ce este în afara acestei paradigme are tendinţa de a se opune în mod uniform şi echivoc paradigmei capitaliste. Nu se poate vorbi despre rhizom, orizontalitate, minor, plan de imanenţă, corp fără organe, molecular, etc., decât în măsura în care plecăm de la rădăcină, verticalitate, major, plan de dezvoltare, corp cu organe, molar, etc. Tot ceea ce este capitalist este întors pe dos, scindat, schizofrenizat plecând tocmai de la excesul pe care capitalismul postindustrial l-a adus fiecărui element ce-l conţine.
Deşi descrierea dimensiunii molecularului este valabilă pentru viziunea cvazişamanică, acest tip de logică a complementarului, acest dualism este depăşit. Între molar şi molecular nu există nici un fel de raport de egaliatate sau complementaritate. Pentru un cvazişaman, ca şi pentru un şaman, tot ceea ce există este molecular. Astfel, molecularul are o conotaţie ontologică categorică. Molarul nu este altceva decât o dispoziţie umană, nicidecum o realitate. Un citat din Bataille arată clar acest lucru: "De o manieră generală, orice element izolabil al universului, apare tot timpul ca susceptibil să intre în compoziţie într-un ansamblu care îl transcende.[...]Fiinţa este tot timpul un ansamblu de particule ale căror autonomii relative sunt totdeauna păstrate. Aceste două principii - compoziţia care transcende compozantele, autonomia relativă a compozantelor - regulează existenţa fiecărei "fiinţe". Din aceste două principii mai decurge un al treilea care reglementează condiţia umană. Opoziţia incertă a autonomiei faţă de transcendenţă pune fiinţa în poziţie glisantă: în acelaşi timp când se închide în autonomie, din această cauză chiar, fiecare fiinţă ipse vrea să devină totul transcendenţei." (pag.100-101). Molarul nu are nici un fel de substrat ontologic, el este doar simpla capacitate umană de a observa şi constata, dar niciodată de a fi şi cu atât mai mult de a cuceri compoziţia din care face parte. (În acest punct de diferenţă ontologică, înţelegerea mea părăseşte filozofia lui Deleuze şi se îndreaptă înspre fenomenologia genetică husserliană şi întreaga interpretare richiriană la acesta. Încă de la bun început, Marc Richir a arătat faptul că simulacrul ontologic este o iluzie constantă în interiorul înţelegerii . Iar prin conceptul de phantasia, în schimb, este depăşită logica duală a complementarităţii molarului şi molecularului). Molarul este marca disipoziţiei sau capacităţii de a fi spectator. Însă această marcă este definitorie pentru fiinţa umană. Definitorie, dar nu totală. În măsura în care omul se bizuie doar pe acestă capacitate el este ca şi pierdut.

Deleuze şi, alături de el, Guattari rămân la nivelul culturii filozofice logo-centrice în care conceptele şi buna aşezare în text a acestora reprezintă ţelul principal. Pentru Deleuze, nu există, la modul personal şi intim, scriind Mille plateaux şi alte cărţi, decât experienţa concretă a devenirii (cotidiene) la nivelul sensului, la nivelul molecular al sensului, devenirea-devenire sau cvazidevenirea, cum o voi numi de acum încolo. Deleuze glisează pe orizontală în toată masa culturală postindustrială a sensurilor disponibile.
Bataille în schimb, străbate acestă inerţie culturală (cotidiană), el ţinteşte direct înspre comunicare, înspre devenirea-imperceptibil, el se adanceste pe verticala, calatoreste in jos din mai mic in mai mic. Pe Bataille nu îl intereseză jocul minţii, el pune în joc întrega sa fiinţă în întrega sa cotidianitate personală, iar prin acest "amor fati" el depăşeşte aproape orice logo-centrism; scrierile lui nu conţin altceva decât intimitate şi sinceritate (spre deosebire de Deleuze unde sinceritatea şi intimitatea sunt doborâte de continua glisare în interiorul minţii şi al sensului). De aceea, Bataille propune, prin experienţa interioară o încercare (continuă) a spiritului. El caută modalităţi cotidiene (trăiri vii şi nu teoretizări cerebrale) să devină-molecular, -imperceptibil. Şi la o adică, Bataille găseşte acea cale, dar este o cale trunchiată, rătăcită; căci totul este perfect în încercarea lui, doar un singur lucru fundamental îi lipseşte, anume, conştientizarea importanţei naturii şi a evidenţei că "natura este cheia". Clălătoria înspre realiatatea extremă, dimensiunea comunicării, nu poate fi făcută decât urmând reperele vieţii şi ale lumii sale care este. (Aşa cum am precizat, universul se defineşte prin devenirea-ceva, în acest context, natura este dovada, exemplul sau mai degrabă mărturia, concretă a jocului acestei deveniri-ceva ce aparţine universului şi care ne priveşte direct pe noi, pe oameni).
Bataille însă, găseşte o scurtătură nefericită (tot din cauza unei inerţii culturale, cea a morţii lui D-zeu, a morţii omului, a morţii culturii, a sfârşitului). De fapt, este o scurtătură a omului orb care pică direct în prăpastie. Bataille spune că în interiorul culturii în care trăim, doar nimicnicia şi marginalitatea şi cultivarea emoţiilor spirituale extreme ne pot aduce aproape de comunicare, ne divizează, ne multiplică, ne fac pierduţi în imperceptibil. Însă comunicarea vibrează întodeauna prin elementele care conduc la ea. Iar dacă acea călătorie a fost trunchiată sau sărită, comunicarea va fi şi ea marcată de acea lipsă, respectiv de hăul fiinţei, de hăul vieţii, de moartea însăşi. De aceea, chiar dacă experienţa interioară rămâne calea principală a quasi-şamanismului şi calea oricărui tip de spiritualitatea efectivă, recentă, ea nu trebuie urmată ci reconstruită de fiecare dată, de fiecare dintre noi în funcţie de relaţia şi iubirea noastră faţă de natură.


PS: Am început să ascult de câteva zile învăţăturile lui Don Juan adunate din carţile lui Castaneda. Deşi vorbele atribuite acestui şaman au un ecou profund în sufletul meu îmi dau seama de iluzia si amagirea pe care ele o pot aduce spiritului nostru. Inca o data, nu ne putem asuma sau atribui spiritualitatea si practica samanica traditionala, acesta fiind modaliatetea specifica fiecarei culturi indigene in parte, de a construi si stabili o practica a experientei interioare. Trebuie noi insine sa ne construim experienta interioara in sinul cotidianitatii culturale in care traim, strapungind insa inertia culturala redundanta din rutina vietii, si amintindu-ne mereu ca natura nu trebuie distrusa, ca natura este o cheie a spiritului pe care nu trebuie sa o pierdem.

Cvazisamani

Ciţiva cvazişamani: Dean Jeffreys, Terence Mckenna, George Bataille, Gill Deleuze.
Terence Mckenna este figura cea mai potrivită pentru exemplificarea unei atitudini cvazişamanice susţinute, caci, de obicei, ea vine ocazional şi oarecum nefocalizată în vieţile noastre, iar intensitatea solidarităţii nu apucă să atingă puncte culminante sau esenţiale. Terence Mckenna a reuşit totuşi, prin indirjirea cu care şi-a urmărit căutările, să ajunga la o intensitate cvazişamanică relevantă. Nu pot decât să îmi exprim continua admiraţie şi recunoştinţă faţă de toată înţelepciunea pe care a adunat-o şi a răspândit-o de-a lungul vieţii sale.

Nu sunt cvazişamani: Michael Harner, Raimundo Irineu Serra, Carlos Castaneda, sau orice reprezentant al neoşamanismului sau cyberşamanismului. Există o distanţă faţă de şamanism. Nu putem fi şamani, dar suntem egalii lor.

Ce înseamnă "quasi-şaman"?

Nu mă interesează şi nu încerc să construiesc vreo teorie sofisticată sau vreun concept nou. Când m-am gândit la cuvântul "quasi-şaman" eram încă sub influenţa imaginilor şi spuselor lui Flavio şi a tatălui său. În inima pădurii amazoniene, ei vorbeau despre "el shamanismo" şi rosteau acest cuvânt cu aceaşi spontaneitate cu care pregăteau ayahuasca. Lucru care crează o bizară scurtcircuitare culturală la nivelul înţelegerii. Impresia de la început că ei fac parte din altă lume începe să concureze cu ceva familiar şi anticipat: aceşti oameni trăiesc la nivelul lingvistic la care trăiesc şi eu, totuşi, realitatea (ceea ce noi numim "cotidian") o trăiesc la un nivel care pentru mine este de neconceput (sau cel puţin asta este prima impresie)... Hmmm..., mi-am zis, oare eu nu pot trăi realitatea la nivelul lor? Oare eu nu trăiesc realiatatea deja la nivelul la care trăiesc şi ei, dar sunt într-un fel orbit. Oare perspectiva lor care pare atât de simplistă pentru o perspectivă civilizată nu est cumva mai potrivită tocmai pentru că este atât de simplă, naivă şi de necrezut... Hmmm...Mckenna, Bataille, Deleuze: quasi-şa-man, "ca şi un şaman"... Husserl, Richir: "lumea lui ca-şi-cum".

"Quasi-şaman" este rezultatul unui brainstorming şi nimic mai mult. Este un joc de cuvinte cu care vreau să desemnez o stare de spirit, o atitudine. De aceea, nu pot vorbi despre cvazişamanism ca despre un alt -ism. Acest cuvânt are o conotaţie intimă şi personală, nimic universal. El face parte din răspunsul meu la strigătul lui Flavio. Prin el nu susţin nici o teorie, nu iniţiez nici o sectă, ci pur şi simplu îmi manifest solidaritatea faţă de Flavio, familia sa, cultura sa, natură şi tot universul.

Dacă există un cvazişamanism atunci el asta este: o solidaritate intimă cu acei oameni şi cultura lor care cred categoric în comuniunea cu natura, şi nimic mai mult. De aici plecând, rămâne de văzut cât de intimă este acestă solidaritate.

Km 0 sau despre cosmografia în care trăieşte cvazişamanul

Punctul 0 de la care pleacă toate presupoziţiile şi ideile mele, se află în ceea ce voi numi "cosmografia cvazişamanică", care de fapt este o construcţie cvaziteoretică a explicaţiilor găsite în "Experienţa interioară" şi "Mille plateaux" referitor la compoziţia socială şi la devenirea moleculară.

În "Experienţa interioară" sunt câteva paragrafe adunate sub titlul "Le labyrinthe (ou la composition des etres)" unde Bataille vorbeşte despre structura fiinţelor umane şi despre principiul insuficienţei care se găseşte la baza vieţii noastre. El spune că oamenii tind totdeauna să se înscrie într-o goană iluzorie după plenitudinea fiinţei. Fiecare este definit de o insuficienţă a fiinţei - căutarea cunoaşterii, căutarea puterii, insuficienţă alimentată indirect de relaţiile cu ceilalţi, de viaţa noastră socială. Această cursă sau goană după plinătatea fiinţei se coagulează în însăşi compoziţia socială a vieţii noastre, sub forma unui labirint plin cu momeli. Bataille spune că nimeni nu scapă nici măcar prin solitudine: "Această goană ce se îndreaptă spre vârf (care este, dominând imperiile însăşi, compoziţia cunoaşterii) nu este decât unul dintre parcursurile "labirintului". Dar acest parcurs, care ne face să îl urmarim din momeală în momeală, în căutarea "fiinţei", nu îl putem evita sub nici o formă. Singurătatea în care noi încercăm să căutăm refugiu, este o altă momeală. Nimeni nu scapă compoziţiei sociale: în această compoziţie, fiecare cărare duce spre vârf, duce spre dorinţa de cunoaştere absolută, ea este necesitate de putere absolută" (pag. 102).
Caracterul iluzoriu şi van al acestei curse se datoreză mecanismului pe care Bataille îl numeşte "gravitaţie naturală a fiinţelor", gravitaţie care apare în urma unei diferenţe imanente (de exemplu fiecare dintre noi îşi începe viaţa ca satelit a doi adulţi). Noţiunea ultimă care se crează şi pulsează în interiorul graviaţiei naturale a fiinţelor umane este aceea de universalitate: "Această gravitaţie naturală a fiinţelor are ca efect existenţa ansamblurilor sociale relativ stabile. În principiu, centrul de gravitaţie se găseşte într-un oraş; în condiţiile străvechi, un oraş se formeză în jurul unui suveran şi al unui zeu, precum corola care inchide un pistil dublu. Dacă mai multe oraşe se grupează şi renunţă la rolul lor de centru pentru un altul, un imperiu se va întinde în jurul oraşului unde suveranitatea şi zei se concentrează: în acest caz, gravitaţia din jurul oraşului suveran sărăceşte existenţa oraşelor periferice, în sânul cărora oragnele care formează totaliatea fiinţei au dispărut sau tind să dispară. Din grad în grad, compoziţia ansamblurilor (de oraşe apoi de imperii) acced la universalitate (tinzând spre ea totodată)" (pag.103-104)

În capitolul "Devenir-intense, devenir-animal, devenir-imperceptible" din "Mille plateaux", Deleuze şi Guattari vorbesc despre devenirea-animal a războinicului arhaic, despre vrăjitorie şi dimensiunea moleculară a acestei deveniri. Noţiunea de "molecular" este prezentată în capitolul precedent ca o dimensiune mai puţin evidentă a oricărei orânduiri omeneşti şi implicit o caracteristică a fiecărui individ. Această dimensiune este identificabilă cu insesizablilul, perifericul, restul. În viaţa noastră cotidiană, fiecare lucru, gând sau fiinţă este determinabil în mod finit. Însă pentru aceleaşi idei, lucruri şi fiinţe există multe caracteristici a căror determinare nu este finită, ba dimpotrivă. În această zonă putem vorbi de dimensiunea molecularului. Iar caracteristica esenţială în interiorul acestei dimensiuni este ceea ce Deleuze şi Guattari numesc "zone de vecinătate". Fiecare lucru, idee sau fiinţă pe care le identificăm ca finite au zone de vecinătate la nivelul cărora îşi pierd caracteristicile finite - zone moleculare. Astfel războinicul vrăjit care se transformă în lup apelează în ritualul lui la acele zone de vecinătate care îl apropie de fiinţa lupului. Deleuze şi Guattari spun că "devenirile-animal nu sunt nici vise, nici fantasme. Ele sunt perfect reale. Dar despre ce fel de realiate este vorba? Căci dacă a deveni animal nu constă în a face animalul sau a-l imita, este evident astfel că omul nu devine "realmente" animal, aşa cum nici animalul nu devine "realmente" altceva. Devenirea nu produce altceva decât pe sine însuşi. Este o falsă alternativă care ne face să spunem: ori eşti animal, ori îl imiţi. Ceea ce este real, este devenirea ea însăşi, blocul devenirii, şi nicidecum termeni presupuşi ficşi în care trece cel care devine. Devenire poate şi trebuie să fie calificată ca devenire-animal fără a avea termenul care este animalul devenit. Devenirea-animal a omului este reală fără ca animalul care el devine să fie real." (pag. 291). Astfel, întreaga natură poate fi obiectul unei deveniri. Întregul univers este pentru fiecare element al său o devenire-ceva, în aceaşi măsură în care acel element îşi este şi autosuficient. Devenirea-ceva este determinată de devenirea ca atare şi nu de rezultatul ei, ea nu are un rezultat, altul decât intensitatea devenirii ca atare. Astfel, intensitatea limită a oricărei deveniri-ceva este devenirea-imperceptibil, devenirea-molecular. Însă ca pentru orice intensitate există o gradaţie, o gradaţie dictată de lucrurile care sunt în natură, în univers: "Devenirea-animal nu este decât un caz printre celelalte. Ne găsim prinşi în segmenţii de devenire, între care noi putem să stabilim un spaţiu de ordine sau de progresie aparentă: devenire-femeie, devenire-copil, devenire-animal, -vegetal sau -mineral; deveniri moleculare de tot felul, deveniri-particule." (pag. 333)

După cum poate fi observat, în această gradaţie nu există o "devenire-universal", asta deoarece categoria universalităţii este un produs pur cultural, adică mental, ea nu are de-a face cu natura sau universul, nu este parte a dimensiunii molecularului. De aceea Deleuze şi Guattari vorbesc despre molar şi molecular ca două dimensiuni distincte, dar nu complementare sau echivalente, molarul fiind acea zonă a finititudinii şi finalităţii acţiunii umane sau altfel spus cultura, civilizaţia.

Acolo unde Deleuze vorbeşte despre devenirea-molecular-imperceptibil am spus că se găseşte limita intensităţii devenirii-ceva. La această limită se regăseşte structura cea mai fină şi cea mai profundă a oricărui lucru, a universului însuşi, la nivelul căruia Bataille vorbeşte (în capitolul următor celui pe care l-am amintit deja) despre "comunicare". Fiecare lucru comunică în mod extrem cu orice alt lucru. (La această intensitate şamanul poate vedea prin corpurile pacienţilor bolile acestor, de exmplu.)
Aici deabea putem vorbi de realiate la modul propriu. Deabea de aici începe călătoria...















Aceasta este cosmografia în care sălăşlueşte cvazişamanul. Pentru un şaman tradiţional nu există "piramida socială".

--------------------------

km 0 or the quasishaman cosmography

The starting point of all my suppositions and ideas, are keept in what I'll call from now on "quasishamanic cosmography". This is a quasi-theoretic construct of all the explanations found on "Inner Experience" and "Mille plateau" and related to social composition and moleculair becoming.

In "Inner Experience" there some fragments gathered under the name "The Labirinth (or the composition of beings)" where Bataile speaks about the structure of the human beings and insuficiency priciple as the basis to this structure.

Prima intrare

Acum câteva ore am văzut filmul lui Dean Geffreys "The Shamans of the Amazon". La final, tânărul şaman Flavio spune că toţi şamanii din întreaga lume trebuie să se unească pentru a arăta importanţa naturii, a rădăcinile copacilor..., "...natura nu trebuie distrusă!...", ceea ce îmi sună foarte personal, de parcă mi s-ar adresa mie sau celor ca mine. Acest îndemn are un ecou categoric în sufletul meu: "trebuie facut ceva, trebuie neapărat...".
Filmul nu este ceva nou pentru mine. De mai bine de două luni ascult aproape în fiecare zi câte o înregistrare audio a lui Terence Mckenna. În tot acest răstimp am fost din ce în ce mai interesat de gândurile acestuia, toată cultura sau contracultura psihedelică şi experienţa interioară pe care am întâlnit-o la George Bataille (în perioada formării mele filozofice), precum şi spiritualitatea în general, în lumea în care trăim. Astfel, imediat mi-au venit în minte cărţile, mai mult sau mai puţin filozofice, dar care categoric ţin de ultima parte a formării mele filozofice, şi care mi-au deschis orizontul căutărilor ce m-au condus aici: "Experienţa interioară" de G. Bataille şi "Mille Plateaux" de F Guattari şi G. Deleuze. Mi-am dat seama că din aceste cărţi se constrieşte de fapt, indirect, figura unui quasi-şaman urban contemporan din lumea postindustrială sau capitalistă în care trăim.
Dacă strigătul lui Flavio tocmai a primit un răspuns..., este pentru că aceste cărţi, mai exact două idei fundamentale din aceste cărţi, au trezit în mine ceea ce de acum încolo voi numi "cvazişaman". (Tânărul şaman ştie că nu numai indigenii sunt şamani, ci şi noi cei din inima "civilizaţiei".) Aceste două idei sunt experienţa interioară şi molecularul.

Aşadar, nu mi-a luat mult să mă hotărăsc să reinvestighez şi să fac public, din acestă perspectivă, aceste idei şi contextul lor. Aici, în acest log voi ţine evidenţa întregii investighaţii. O voi desfăşura avînd în minte două scopuri: unul spiritual, de iniţiere în logica şi lumea molecularului sau cel puţin de trezire spirituală prin conştientizarea propriei experienţe interioare şi un scop practic, în măsura în care nici una din cărţile amintite nu este tradusă în limba română, voi încerca să prezint cât mai simplu ideile conţinute în aceste cărţi extraordinare. Voi încerca să finalizez acestă căutare, împreună cu cei ce mi se vor alătura, prin adunarea şi organizarea notelor, ideilor şi observaţiilor de aici într-un ghid al quasi-şamanului care va fi publicat pe Internet. ;)
























































----------------------

First entry

Just a few hours ago I saw the documentary film "The Shamans of the Amazon" by Dean Geffreys. At the end of the film the young Flavio sais that all the shamans of the world must unite to show the importance of nature, the importance of the roots of the trees..., "nature mustn't be dstroyed", words that sound to me very intimate, as if Flavio is just adressing to me or to people like me. This cry has a profound eco deep inside my soul: "something must be done, really...".
The movie is not somthing new for me. For about two month already I'm leastening almoste everyday an audio recording of Terence Mckenna. In all this periode I've been so interested in all his thoughts, the psichedelic culture or counter-culture and the "Inner Experience" of Georges Bataille and "Miile Plateaux" of Deleuze and Guattari. I figured out that from all this books and ideas it can be drow the figure of a contemporary urban quasi-shaman of the capitalist an postindustrial world in witch we live.
If Flavio's cry has just received an answare ..., is just because this books (espacilly two ideas from it, the inner experience and the molecular ) have awaken inside me something that from now on I will call it "quasi-shaman". (The young shaman knows that not only the indigenous people are shamans, but also people like us from the "heart" of civilisation).

So, it not took me too much to make up my mind to continue to investigate and to make public this ideas and their context. Here in this log I will try to keep track of my hole effort. I'll will try to keep up with two aims in my mind: a spiritual one, related to the initiation in the logic and the realm of molecular or at least of spiritual awakenning trough the self awarness of inner expirience, and a practical aim, because none of this two books is translated into romainian i'll try to present as simple as possible their ideas. I'll try to achive this research, together with those who will come along, by gathering and organising all the notes, ideas and observatons into a guide of the quasi-shaman, made public on the Internet. ;)